Drum ÎNCHIS circulației la intrare în Slatina între str. Ionașcu și Bd. Sf. Constantin Brâncoveanu/ FOTO

191

Lucrările de investiții  pentru extinderea și reabilitarea rețelelor de apă și canalizare pe Bulevardul Sfântul Constantin Brâncoveanu și pe Aleea Oltului  au închis circulația la intrarea în municipiul Slatina. Circulația a fost debiată în dublu sens.

Slatina se numără printre cele 25 de localități din județ incluse în proiectul ”Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată din județul Olt, în perioada 2014-2020”, derulat de către Compania de Apă Olt cu fonduri europene. Startul lucrărilor a fost dat pe 24 mai, iar acum se lucrează pe Bulevardul Sfântul Constantin Brâncoveanu la extinderea rețelei de distribuție și la reabilitarea conductei de aductiune, iar pe Aleea Oltului, CAO va extinde rețele de apă și canalizare.

Lucrările impun și restricții de circulație. ,,Circulația rutieră va fi închisă, până la data de 26 iulie, pe segmentul de drum cuprins între strada Ionașcu și până pe Bulevardul Sfântul Constantin Brâncoveanu, în dreptul statuii Ecaterinei Teodoroiu Circulația este deviată, în dublu sens, pe tronsonul  care face legătura între străzile George Poboran și 13 Decembrie.Facem apel la conducătorii auto să respecte indicatoarele rutiere montate și să aleagă variante de ocolire pentru a evita ambuteiajele! Ne cerem scuze pentru disconfortul creat, dar lucrările pe care le facem azi sunt pentru confortul și siguranța de mâine!”, a transmis Compania de Apă Olt.

Investiția prevede: extindere rețea de canalizare – 23,71 km, reabilitare 4 stații pompare apă uzată, construcție 22 stații pompare apă uzată, conducte de refulare noi -7,13 km și extindere stație de epurare.

Valoarea totală a investiţiei se ridică la 45.902.048 euro fără TVA.