ANPC a luat la puricat operatorii economici de pe Litoral. Amenzile au fost uriașe

51

Comisarii ANPC au efectuat circa 530 de acțiuni de control în stațiunile de pe litoral, în perioada 1-21 iulie, în urma cărora au fost aplicate aproape 600 de avertismente și nu mai puțin de 85 de amenzi contravenționale în valoare totală de 415.400 lei.

Comisarii ANPC au luat cu asalt stațiunile de la malul mării, efectuând aproximativ 530 de acțiuni de control, în perioada 1-21 iulie, în urma cărora au fost aplicate 583 de avertismente şi 85 amenzi contravenţionale, în valoare totală de 415.400 lei.

Angajații ANPC au oprit definitiv de la comercializare produse în valoare totală de peste 100.000 lei şi au oprit temporar de la comercializare, până la remedierea deficienţelor constatate, produse în valoare totală de aproximativ 530.000 lei.

De asemenea, aceștia au emis 23 de măsuri complementare de oprire temporară a prestării serviciului pentru 23 de unităţi de alimentaţie publică de pe întreg litoralul, pentru remedierea unor deficienţe, astfel încât serviciul prestat să fie conform legislaţiei în vigoare, se menţionează în comunicat.

ANPC organizează şi în acest an „Comandamentul Litoral 2021″, cu scopul prevenirii şi combaterii practicilor care dăunează sănătăţii, securităţii şi intereselor economice ale consumatorilor, ca şi asigurării dreptului acestora de a fi informaţi.

Comparativ cu situaţiile întâlnite în anii precedenţi, neregulile constatate de comisarii ANPC pe litoral sunt mult mai puţin importante şi mai rar întâlnite, ceea ce demonstrează un grad mai înalt de conştientizare a importanţei respectării prevederilor legale, cu atât mai mult cu cât aceştia realizează mai multe verificări în această perioadă.