Mascații au descins la Cungrea

445
foto: arhivă

În această dimineață, polițiștii Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din Olt, sub supravegherea  Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, au pus în aplicare 13 mandate de percheziție domiciliară, în județele Maramureș, Brașov, Ilfov, Buzău și Olt, la persoane bănuite de evaziune fiscală. Mascații au descins în Olt în comuna Cungrea.

5 persoane urmează a fi aduse la sediile unităților de poliție, în baza unor mandate de aducere, pentru a fi audiate, în urma perchezițiilor desfășurate în această dimineață, fiind vizate fapte de comerț ilegale.
,,Din cercetări a reieșit că, în perioada 1 ianuarie 2012 – 21 decembrie 2017, reprezentanții unei societăți comerciale, din județul Olt, nu ar fi înregistrat în evidența contabilă a societății, operațiunile desfășurate cu alte societăți comerciale, refuzând să prezinte organelor fiscale documentele legale, fiind cauzat un prejudiciu bugetului de stat de 769.577 de lei,, arată IPJ Olt..
La activități participă polițiști din cadrul structurilor de investigare a criminalității economice din județele Maramureș, Brașov, Ilfov, Buzău și Olt.