,,Pirații” deșeurilor, descurajați printr-o lege propusă de trei parlamentari de Olt

382

Pentru ca România să nu devină groapa de gunoi a Europei și a stopa exodul de deșeuri de import, sub scutul catalogării ca ,,verzi” a multor deșeuri ce circulă liber deși au grad foarte mic de reciclare, 114 parlamentari propun modificarea Legii privind regimul deșeurilor prin introducerea unei măsuri clare de urmărire a traseului acestora. Printre inițiatori se nunmără și trei parlamentari de Olt.

Senatorul Siminica Mirea și deputații Adrian Chesnoiu și Florin Barbu s-au poziționat pentru stoparea activității ilegale de gestionare și transport a deșeurilor, după ce România a devenit în ultimul timp un adevărat magnet pentru infractorii care urmăresc profit mare și rapid- în țările vest-europene neutralizarea unei tone de deșeuri costă 500 euro, iar în țara noastră costă între 20-50 euro sau sunt aruncate pe spații virane, cu efecte negative asupra mediului și sănătății publice.

Propunerea legislativă inițiată de către parlamentarii olteni vizează oferirea Gărzii Naționale de Mediu și organelor de cercetare penală de pârghii suplimentare de acțiune, mai ales în ceea ce privește deșeurile ,,verzi,, care circulă liber deși de cele mai multe ori gradul de reciclare este sub 20%. Modificarea legislativă vizează și sancționarea importatorilor care nu asigură condiții de depozitare corespunzătoare, falsifică documente sau aduc deșeuri cu randament de reciclare foarte mic, cu o taxă suplimentară de ecologizare de 1.000% pentru fiecare kg de deșeu.