MITĂ de 9500 de euro pentru a interveni la PERMISE Olt. Doi tineri din Slatina și Sârbii Măgura, cercetați penal

1177

Doi tineri din județul Olt sunt cercetați penal sub control judiciar pentru că au cerut bani unei persoane, sub promisiunea că vor interveni la Serviciul de Permise Auto. Promisiunea falsă i-a costat denunțul din partea mituitorului.

Pentru o faptă săvârșită în 2019, catalogată ca infracțiune de corupție, doi tineri din Slatina și Sârbii Măgura au ajuns ieri sub control judiciar.

,,În după-amiaza zilei de 06.07.2021, un procuror al secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, desemnat să instrumenteze cauze având ca obiect infracţiuni de corupţie, a dispus măsura controlului judiciar, pe o durată de 60 de zile, faţă de inculpaţii  P.R.T. în vârstă de 39 de ani, din mun. Slatina, jud. Olt, pentru săvârşirea infr. de trafic de influenţă prev. de art. 291 C.p. (2 acte materiale) şi P.R.M. în vârstă de 37 de ani, din com. Sârbii Măgura, sat Vităneşti, jud. Olt, pentru săvârşirea infr. de complicitate la trafic de influenţă, prev. de art. 48 C.p. rap. la art. 291  C.p. (2 acte materiale).,, arată Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt.

Procurorii au stabilit că cei doi au primit bani de o persoană care ulterior i-a denunțat, pentru a interveni cu preschimbarea unui permis și obținerea permisului de către un alt membru al familiei. ,,În luna aprilie 2019, denunţătorul I.L. i-a remis celui dintâi inculpat sumele de 6000 euro şi 3500 euro, pe care acesta i le-a dat celui de-al doilea inculpat, promiţându-i că va interveni pe lângă lucrătorii din cadrul SPCRPCIV Olt, astfel încât denunţătorul să preschimbe un permis de conducere provizoriu emis de către autorităţile din Marea Britanie, într-un permis de conducere românesc (în schimbul sumei de 3500 euro), iar fiul acestuia să promoveze examenul pentru obţinerea permisului de conducere (contra sumei de 6000 euro)”, arată anchetatorii.