Paul Stănescu, întânire cu organizațiile de pensionari din mai multe județe

88

,,Îi vom apăra pe pensionari, la fel cum îi vom apăra și pe copii”, transmite secretarul general al PSD, senatorul de Olt Paul Stănescu, în urma întâlnirii pe care a avut-o cu reprezentanții organizațiilor de pensionari din mai multe județe.

Social-democrații rămân alături de pensionari în aceste vremuri în care deciziile actualei guvernări îi lovesc crunt cu creșterea prețurilor, cu privatizarea Sănătății, cu creșterea vârstei de pensionare, cu interzicerea cumulului pensiei cu salariul și cu multe altele. Senatorul de Olt Paul Stănescu, secretarul general al PSD, s-a întâlnit azi cu reprezentanții pensionarilor din mai multe județe, asigurându-i că PSD le va apăra drepturile.

,,Este revoltător și i-am asigurat pe pensionari că aceste lucruri nu vor rămâne așa! Nu putem accepta asta! Vom anula toate deciziile rele îndreptate împotriva pensionarilor. Îi vom apăra pe pensionari, la fel cum îi vom apăra și pe copii. Fiindcă părinții și copiii sunt cele mai dragi persoane din viața oricui.

Știu că pensionarii români sunt oameni de nădejde. Anul trecut, în plină pandemie, am văzut mulți bătrâni la secțiile de votare. Deși erau categoria cea mai vulnerabilă, ei au venit să voteze și asta a contat enorm pentru revenirea PSD pe prima poziție.  De aceea, le-am transmis azi un mesaj din suflet: aveți tot respectul meu și sunt absolut convins că împreună vom da jos acest Guvern, ca să readucem bunăstarea pentru pensionari și pentru toți românii.  Aveți încredere în noi!”, a transmis senatorul Stănescu.