Voluntarii olteni înscriși în cea de-a șaptea serie a programului „Salvator din pasiune” au primit, ieri, certificatele de absolvire a cursului de prim ajutor de bază. După parcurgerea tuturor pașilor necesari și obținerea calificării de paramedic, voluntarii pot încadra echipajele de prim ajutor SMURD.
Voluntarii care au participat la cea de-a șaptea serie a programului „Salvator din pasiune” au primit, ieri, certificatele de absolvire ale cursului de prim ajutor de bază.
„Domnul Inspector Șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Matei Basarab”, Colonel Adrian TĂNASE, a dorit să fie alături de cei zece voluntari și să le mulțumească pentru implicare și pentru spiritul civic”, arată ISU Olt pe o rețea de socializare.
Totodată, pentru ei urmează o perioadă în care pot desfășura activități de pregătire în cadrul subunităților de intervenție, iar după parcurgerea a 120 de ore de voluntariat, în funcție de locurile disponibile, pot participa la Cursul de prim ajutor și descarcerare.
După obținerea calificării de paramedic, voluntarii pot încadra echipajele de prim ajutor SMURD.