PSD a câștigat alegerile la Deveselu

539

Nicolae Dobre este noul primar al comunei Deveselu. El a câștigat alegerile parțiale organizate azi în comuna ce adăpostește scutul american anti-rachetă.

Numărătoarea paralelă a social-democraților îl indică drept câștigător al scrutinului electoral de azi de la Deveselu pe Nicolae Dobre. Acesta a câștigat cu peste o sută de voturi în fața principalului contracandidat, liberalul Marius Aliman.

La urne s-au prezentat azi 74,03% dintre deveselenii cu drept de vot. Dobre este și cel care a îndeplinit atribuțiile de edil în acest mandat, după ce consătenii l-au votat toamna trecută pe Ion Aliman, cu care acesta făcuse echipă în trecut la conducerea administrației locale, dar care decedase în timpul campaniei electorale, răpus de coronavirus.