Alegerea viitorul primar al celei mai păzite localități rurale din România, Deveselu, se anunță agitate pe măsură ce se apropie ora închiderii urnelor. Oamenii legii au luat decizia amplasării de garduri de protecție pe strada secției de votare principale, nr.178. Până acum, s-au făcut peste 130 de sesizări, majoritatea vizând vizele de flotant ale votanților.
Peste 130 de sesizări s-au înregistrat până acum la Deveselu, comuna ce adăpostește scutul american anti-rachetă și unde este organizat scrutin electoral pentru alegerea viitorului primar, după ce la alegerile trecute cetățenii au votat candidatul decedat în campania electorală. Cele mai multe sesizări au vizat vizele de flotant, iar toate s-au dovedit nefondate.
,,Menționăm că toate sesizările referitoare la posibilele fapte care au legătură cu procesul electoral sunt verificate cu promptitudine și responsabilitate, efectivele teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne asigurându-se că nu sunt încălcate normele legale,, declară Cristian Grigorescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.
Chiar și candidatul PNL, Marius Aliman, a fost vizat de o sesizare, PSD reclamând Biroului Electoral de Circumscripție că acesta i-ar conduce pe oameni în secția de vot.
IPJ Olt a transmis sancțiunile pe care le riscă cei care nu respectă prevederile legale.
,,Vă reamintim că, potrivit actelor normative care privesc alegerile locale, refuzul oricărei persoane de a se conforma dispozițiilor președintelui biroului electoral al secției de votare cu privire la asigurarea ordinii în localul de vot și în împrejurimi se sancționează cu amendă cuprinsă între 2.200 și 3.000 de lei. Aceeași amendă se poate aplica persoanelor care consumă sau comercializează băuturi alcoolice pe o distanță de 500 de metri în jurul localului de vot.
Persoanele care continuă propaganda electorală după încheierea campaniei electorale sau sfătuiesc alegătorii la sediul secțiilor de votare sau în împrejurimi să voteze sau să nu voteze un anumit candidat pot primi amendă cuprinsă între 1.400 și 2.000 de lei.
Fotografierea sau filmarea prin orice mijloace a buletinului de vot de către alegători în timpul exercitării dreptului de vot se sancționează cu amendă cuprinsă între 600 și 1.000 de lei.
Împiedicarea, prin orice mijloace, a exercitării dreptului de a alege sau de a fi ales se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
Oferirea sau darea de bani, de bunuri ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze un anumit candidat se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
Persoana care votează fără a avea acest drept sau cu un act de identitate nul ori fals sau cu un buletin de vot fals se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă și interzicerea exercitării unor drepturi.
Aceeași pedeapsă va primi persoana care votează de două sau mai multe ori sau introduce în urnă mai multe buletine de vot decât are dreptul.,,
Pe aceași temă: