De frica infectării cu COVID-19 un bărbat riscă să rămână dependent de dializă

105

Un bărbat din Neamț riscă să rămână dependent de dializă dup ce, timp de un an a luat pastile antiinflamatorii pentru a preveni infectarea cu virusul Covid-19. Acesta a ajuns la spital cu insuficiență renală severă și a fost transferat pe secția de Nefrologie la o unitate medicală din Iași.

Un bărbat în vârstă de 52 de ani a ajuns la spital cu insuficiență renală severă după ce, timp de un an a luat preventiv pastile antiinflamatorii de frica infectării cu virusul Covid-19.  Acesta riscă să nu își mai recupereze niciodată functia renală  și să devină dependent de dializă.

“În momentul în care se simţea rău, în loc să oprească aceste medicamente, a luat şi mai multe. Dacă iniţial a început cu un comprimat, după aceasta a crescut doza până când starea generală s-a agravat. Iniţial a fost direcţionat la spitalul din Piatra Neamţ fiind din judeţul Neamţ, iar ulterior transferat la noi în spital. Din păcate, acest comportament, această automedicaţie a dus la insuficienţă renală gravă şi sunt puţine şanse ca pacientul să poată recupera complet funcţia renală. Sperăm că va reuşi să recupereze funcţia rinichilor, dar există şanse ca pe termen scurt să fie nevoie de dializă”, a declarat Ionuţ Nistor.

Ionuț Nistor, purtător de cuvânt al spitalului și medic nefrolog a mai spus că pacientul în vârstă de 52 de ani a luat timp de aproape un an paracetamol și algocalmin crezând că asa se va proteja de virus, fără a i se recomanda de către medic.

„Din păcate, vedem și efectele adverse ale unui tratament luat după ureche. Acest tratament nu a fost niciodată pe lista posibilităților de prevenție anti-COVID. Au fost alte medicamente, ulterior și acelea dovedite ineficiente. Din păcate, nu există niciun medicament care să ne protejeze de infecție și în general, orice medicament am lua, este bine ca măcar cu medicul de familie să discutăm, cu medicul curant, tocmai pentru a ne asigura că nu ne expunem la un risc mai mare încercând să prevenim”, a spus Nistor.

Acesta nu este singur caz de acest fel, la începutul anului un bărbat din Botoșani a murit după o supradoză de paracetamol. Încercând să se trateze singur acasă de Covid a luat mai multe zile la rând câte două tablete de paracetamol la fiecare patru ore.