VIDEO/ Zăpadă de 8 metri pe Transfăgărășan, cu doar două săptămâni înainte de deschidere

66

Cu doar două săptămâni înainte de deschidere Transfăgărășanul e îngropat în zăpadă. Stratul de omăt ajunge pe alocuri chiar și la 7-8 metri. Drumarii fac eforturi zilnice pentru a curăța carosabilul.

Iarna pare că nu dorește să părăsească sub nicio formă zonele montane. Mai sunt doar două săptămâni până la deschiderea Transfăgărășanului, dar stratul de zăpadă depășește pe alocuri chiar și 7-8 metri de omăt.

“Cu toate că iarna pare că s-a instalat definitiv în zona alpină, continuăm eforturile pentru deszăpezirea Transfăgărășanului. Indiferent de condițiile meteo intervenim cu excavatoare, încărcătoare frontale și freze pentru îndepărtarea stratului de zăpadă care pe alocuri depășește 7-8 metri”, este anunțul Direcției Regionale de Drumuri Brașov.

Drumarii fac eforturi zilnice pentru a curăța drumul, dar operațiunile le sunt îngreunate de zăpada care este încă înghețată.

“Condițiile sunt cele pe care le vedeți: ceață, umezeală, viscol. De multe ori nu vezi la cinci metri, pe marginea prăpastiilor este gheață. Asta e. Cine întelege, întelege. Cine nu întelege, nu”, a spus șoferul unui utilaj de deszăpezire, conform unui clip postat de Directia Regionala de Drumuri si Poduri Brasov.

Transfăgărășanul leagă Transilvania de Muntenia, traversând Munţii Făgăraş, pe o distanţă de aproximativ 92 km. Acesta este închis anual în perioada iernii și redeschis de la 1 iulie.