Proiectul de modernizare a Casei de Cultură din orașul Piatra Olt intră în linie dreaptă, a anunțat azi primarul Nicușor Rada. Clădirea instituției de cultură va fi reabilitată prin Compania Națională de Investiții.
Aflată în prezent în stare avansată de degradare, clădirea Casei de Cultură Piatra-Olt, din satul Piatra, ce cuprinde o sală multifuncțională și biblioteca, va fi modernizată prin CNI și va putea astfel găzdui evenimentele culturale ale urbei. Administrația orășenească a stabilit că din cauza faptului că stadiul de degradare al actualei construcții este mare atât la nivel structural, cât mai ales la nivelul finisajelor și instalațiilor este necesară reamenajarea sălii de spectacole, a scenei și anexelor adiacente pentru funcționarea Casei de cultură. Iar edilul Nicușor Rada a anunțat că proiectul a intrat în linie dreaptă.
,,Astăzi, 15 iunie 2021, Primăria orașului Piatra-Olt a predat amplasamentul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației. În valoare de peste 3,6 milioane lei, fonduri nerambursabile, obiectivul de investiții își propune reabilitarea, modernizarea, extinderea și dotarea Casei de Cultură din orașul nostru.”, a transmis edilul.
Aceasta nu este singura investiție în domeniul cultural demarată în Piatra-Olt. Orașul va avea Centru Cultural Multifuncțional. Investiția, cu o valoare de 1,5 milioane euro, se derulează printr-un proiect româno- bulgar, iar lucrările au fost demarate.
DETALII:
Start lucrărilor de transformare a școlii vechi în centru multifuncțional, la Piatra- Olt