Lucrările la Drumul Expres se desfășoară în ritm diferit în funcție de firmă. Dacă pe tronsoanele din Olt, la consorțiul de firme alcătuit în jurul societății lui Umbrărescu se lucrează în ritm alert și de calitate, pe primul tronson – în Dolj, italienii de la Tirrena Scavi mai mult stau decât lucrează. Lucrările sunt întârziate. Ministerul Transporturilor pare că nu este convins că situația ar putea duce la întârzierea finalizării celui mai amplu proiect de infrastructură din sudul țării și nu a somat încă firma.