Românii vor avea un nou stadion grandios! Când și unde va fi construit acesta

41

Proiectul noului stadion de la Timișoara are termen de execuție de patru ani și se ridică la suma de 122 de milioane de euro cu TVA. Acesta va avea capacitatea de 30.000 de locuri și va putea găzdui meciuri din 2025.

Românii se vor putea bucura de un stadion nou nouț ce se va construi la Timișoara. Autoritățile au anunțat că proiectul va fi finalizat în 4 ani, iar investiția se ridică la 122 de milioane de euro cu TVA.

„Mergem înainte cu proiectul noului stadion al Timișoarei. Fără pistă de atletism. Vinerea aceasta supunem aprobării indicatorii tehnico – economici ai stadionului pe care îl vom construi pe locația actualei arene.

Vorbim de un stadion de 30.000 de locuri, dintre variantele propuse de studiul de prefezabilitate am ales-o pe cea cu cel mai bun raport facilități – cost. Atașat vedeți randarea acesteia.

Investiția este estimată în această fază la aproape 122 milioane euro cu TVA, în sarcina Consiliului Județean intrând o cofinanțare de 11 milioane euro, atât cheltuieli eligible, cât și neeligibile. Restul sumei va fi asigurat prin bugetul național.

Ca timp de realizare, studiul de prefezabilitate estimează că acesta ar putea fi construit în 4 ani, incluzând studiul de fezabilitate și proiectarea obiectivului.

Investiția va fi realizată de către Compania Națională de Investiții, arena urmând a fi predată în patrimoniul județului”, a scrie Alin Nica, pe pagina de Facebook.

Noua construcție se va ridica în locul stadionului „Dan Păltinișanu” care se află într-o avansată stare de degradare.