Paștele Cailor, serbat cu tradiții și superstiții

89

Azi este zi de mare sărbătoare creștină, fiind celebrată Înălțarea la cer a lui Iisus Hristos, la 40 de zile de la Învierea Sa. Sărbătoarea este însoțită de tradiții și superstiții, unele încă respectate. Cum astăzi este și Ziua Eroilor, clopotele tuturor bisericilor vor fi trtase la ora 12.00, în semn de neuitare și recunoștință a jertfei eroilor neamului.

Creștinii sărbătoresc astăzi Înălțarea Domnului, cunoscută în popor ca Ispasul sau Paștele Cailor. Zi de sărbătoare, Înălțarea este însoțită de numeroase practici și obiceiuri specifice.

Astăzi este ultima zi în care se pot înroși ouă până la Paștele viitor, iar oamenii se salută cu formulele “Hristos s-a Înălţat!” şi “Adevărat s-a Înălţat!”. Creștinele nu uită nici de cei dragi ajunși în Ceruri și le fac pomeniri, împodobesc mormintele cu crengi de paltin și le împart mai ales pâine caldă, brânză, ceapă verde şi țuică.

În popor, sărbătoarea Înălţării Domnului se mai numeşte şi Ispas sau Paștele Cailor, iar creștinii serbează această zi prin numeroase obiceiuri. Pentru unii, de Înălțare se taie mieii, în unele zone oamenii îşi pun la brâu frunze de nuc, pentru că se crede că şi Iisus a avut când s-a Înălţat la Ceruri, se împodobesc porțile cu frunze de nuc sau paltin. Un obicei aparte este și loviturile cu leuştean, ca să fie feriţi de rele şi de boli, aplicate atât oamenilor, cât și animalelor. Femeile superstițioase nu împrumută astăzi sare, bani sau chibrituri.

Tot în tradiţia populară se spune că cine moare de Ispas nu mai trece prin Judecata de Apoi, ci ajunge direct în Rai.

Din 2003, ziua Înălţării Domnului a fost stabilită prin lege şi sărbătoare naţională a poporului român.

Astăzi este şi Ziua Eroilor, în toate lăcașurile sfinte fiind făcute praznice de pomenire. La ora 12.00, clopotele bisericilor ortodoxe din Patriarhia Română vor fi trase în semn de neuitare, prețuire și recunoştinţă faţă de eroii care s-au jertfit pentru neam, credinţă şi ţară, anunță Patriarhia Română.