A început numărătoarea inversă pentru EURO 2020. Numărul spectatorilor pe Arena Națională a fost crescut. Iată tot ce trebuie să știți despre festivalul fotbalului european

21

Campionatul European de Fotbal, EURO 2020 se apropie cu pași repezi. 24 de echipe vor lua parte la competiția care va avea loc, în premieră pe 11 stadioane din tot atâtea țări europene. Capitala României se află și ea printre țările gazdă ce va ține 3 meciuri din grupe și o optime de finală pe Arena Națională. Gradul maxim de ocupare a Arenei la toate meciurile din cadrul Euro-2020 va fi de 50% din capacitate.

Festivalul fotbalului european va începe pe 11 iunie. 24 de naționale se vor alinia la start, din totalul celor 52 de națiuni înscrise în preliminarii.

Pentru ediția aniversară de împlinire a 60 de ani de la înființarea turneului, UEFA va organiza anul acesta turneul final, în premieră, în 11 orașe din țări diferite printre care și România. Bucureștiul se alătură altor orașe și stadioane celebre: Sevilla (La Cartuja), Londra (Wembley), Glasgow (Hampden Park), Munchen (Allianz Aren), Amsterdam (Johan Cruyff Arena), Copenhaga (Parken Stadium), Roma (Stadio Olimpico), Budapesta (Puskas Arena), Sankt Petersburg (Gazprom Arena), Baku (Olympic Stadium).

Partida de deschidere va fi la Roma, pe Olimpico, între Italia și Turcia, iar finala va fi pe Wembley, în Anglia.

Ministrul Tineretului şi Sportului, Eduard Novak, a declarat că gradul maxim de ocupare a Arenei Naţionale la toate meciurie din cadrul Euro-2020 care vor avea loc la Bucureşti a fost mărit de la 25 la 50 la sută.

“Ieri a fost aprobată această decizie, deci până la 50 la sută, de la 25 la 50 la sută. Spectatorii trebuie să fie vaccianţi, se pot vaccina şi acolo, dacă prezintă test PCR de 72 de ore, test antigen de 24 de ore, poate să facă primul vaccin şi să intre pe stadion. Acestea sunt condiţiile, aşteptăm să vedem şi organizatorul, pentru că timpul este foarte scurt pentru bilete, ca să obţinem mai multe bilete şi trebuie să vedem care vor fi ultimele noutăţi. Timpul este foarte scurt, nu vreau să intru în detalii (n.r. – cum vor fi distribuite bieletele suplimentare). Trebuie întrebat FRF-ul, ei ştiu cel mai bine pentru că ei sunt în contact cu UEFA permanent”, a spus Novak.

Toţi cei care au bilete pentru Euro au gratuitate la transport, metrou, tren şi autobuz.

Totodată, în perioadele 12 iunie – 14 iunie, 16 iunie – 18 iunie, 20 iunie – 22 iunie și 27 iunie – 29 iunie, interval orar 7:00-7:00 se interzice atât staționarea, parcarea, cât și accesul autovehiculelor în următoarele zone/străzi care fac parte din perimetrul de siguranță:

– Trotuarul din Bulevardul Basarabia, în sensul de mers dinspre Bulevardul Chișinău, înspre Bulevardul Mihai Bravu

– Bulevardul Basarabia, Bulevardul Pierre de Coubertin

– Strada Maior Coravu, Strada Șerbănică Vasile

– Strada Tony Bulandra (inclusiv sens giratoriu între străzile Maior Coravu și Tony Bulandra)

– Strada Vatra Luminoasă

Rezidenții cu locuri de parcare plătite pe str. Maior Coravu vor fi înștiințați de către ADP Sector 2 în legătură cu asigurarea de locuri de parcare alternative, gratuite, în zilele menționate mai sus, în parcarea Mega Mall, nivelul 2B.

Având în vedere cerințele de siguranță impuse de organizarea evenimentului sportiv, mașinile care nu vor elibera zonele menționate vor fi ridicate si relocate în parcarea situată în rondul Pieței Alba Iulia.

Programul partidelor de pe Arena Naţională este următorul:

Grupa C

Duminică, 13 iunie 2021, ora 19:00 Austria – Macedonia de Nord;

Joi, 17 iunie 2021, ora 16:00 Ucraina – Macedonia de Nord;

Luni, 21 iunie 2021, ora 19:00 Ucraina – Austria;

Optime de finală

Luni, 28 iunie 2021, ora 22:00 1F – 3A/B/C.

Celelalte trei partide din această grupă, din care mai face parte Olanda, vor avea loc la Amsterdam.