Vești de la Guvern: Când și cât vor crește alocațiile copiilor

177

Ludovic Orban a făcut declarații în cursul acestei zile cu privire la creșterea alocației copiilor. Acesta a precizat că va exista o mărire de 20% de la 1 ianuarie 2022, urmând ca restul majorărilor să fie decise în funcție de situația economică.

Președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban a precizat astăzi că dublarea alocațiilor va avea loc de la 1 ianuarie 2021.

 „Decizia coaliţiei a fost foarte simplă: ne menţinem angajamentul de a dubla alocaţiile conform legii adoptate într-un grafic de creştere, că următoarea tranşă de creştere va fi de la 1 ianuarie. Nu suntem ca PSD, care mai avea puţin şi programa creşterea pensiilor şi salariilor din sectorul public pe următorii o sută de ani”, a declarat Orban la Parlament.

Totodată, acesta a declarat că majorările ulterioare vor fi decise în funcție de evoluția economică.

„Vedem care e evoluţia economică, vedem care e situaţia bugetară. În funcţie de aceste date care vin din realitatea economică, vom decide creşterile ulterioare. (…) Deocamdată, un singur lucru este cert: alocaţiile vor creşte cu acel procent de 20% de la 1 ianuarie 2022”, a mai spus Președintele Camerei Deputaților.

În prezent, copiii care nu au împlinit încă doi ani primesc  427 de lei lunar, iar un copil mai mare de doi ani primește o alocație de 214 lei pe lună. Copiii cu dizabilități, până la 18 ani primesc suma de 427 de lei.