Maica stareță a Mănăstirii Strehareți s-a urcat la Domnul. Va fi înmormântată duminică

1094

S-a lepădat de cele lumești și a îmbrățișat Calea Domnului, iar acum a urcat la Cel căruia i-a dedicat viața și acțiunile sale, în ultimii 13 ani aflându-se în slujba Mănăstirii Strehareți ca maică stereță. Înmormântarea Irinei Niculescu va avea loc mâine, fiind oficiată de către Episcopul Slatinei și Romanaților.

Este doliu la Mănăstirea Strehareți, maica stareță Irina trecând la cele veșnice ieri dimineață. Anunțul grelei pierderi a fost făcut de către lăcașul de cult pe pagina de socializare, înștiințându-i pe cei care au prețuit-o pe maica stareță cu privire la ziua în care pot să-și ia rămas bun.

,,Vă anunțăm, cu durere în suflet, că Maica Stareță Irina a trecut la cele veșnice! Trupul Maicii Starețe va fi adus la Mănăstirea Strehareți pe 04. 06. 2021! Slujba înmormântării va avea loc tot la mănăstirea Strehareți, duminică 06.06.2021, orele 11:00 și va fi oficiată de Preasfințitul Sebastian! Dumnezeu să o ierte și să o odihnească în rândul Sfinților!,, a anunțat mănăstirea.

Maica Irina Niculescu și-a pus amprenta asupra lăcașului de cult pe care l-a condus începând cu anul 2008, prin numirea savechiul monument a căpătat o altă faţă, corpul de chilii fiind extins şi amenajându-se aici spaţii administrative noi. În prezent în mănăstire vieţuiesc trei monahii.