Ajunși printre cele mai bune opt echipe din ţară, la categoria lor de vârstă, juniorii under 19 ai CSM Slatina și-au întrerupt azi parcursul formidabil din Campionatul Național, după ce au fost înfrânți, în sferturi, de FC Argeș.
Juniorii slătineni au pierdut azi, scor 2-1, meciul cu FC Argeş, disputat pe Stadionul „Nicolae Dobrin”, începând cu ora 12.00, ce conta pentru calificarea în etapa finală a Campionatului Naţional Under 19, care va reuni cele mai bune patru echipe din ţară la această categorie de vârstă.
,,Competiţie rezervată jucătorilor născuţi 2002, echipa noastră, pregătită de Costel Asănică, a aliniat jucători mai mici ca vârstă, născuţi 2003, 2004 sau 2005. De asemenea, Vlad, Neicu, Cioc şi Bîrlădeanu nu au putut evolua în aceste meciuri din cadrul etapelor finale ale Campionatului Naţional, fiind împrumutaţi la echipa din Liga a III-a, Petrolul Potcoava. Chiar dacă nu am reuşit să ne calificăm printre cele mai bune patru echipe din ţară, suntem mulţumiţi parcursul din acest sezon, care a fost abordat cu o echipă incompletă. Golul echipei noastre, în meciul de la Piteşti, a fost marcat de Abel Stan, din lovitură de la unsprezece metri”, a transmis clubul slătinean.