Începe vaccinarea copiilor între 12 și 16 ani în România. Ce spune Valeriu Gheorghiță

125

Vaccinarea copiilor cu vârste curpinse între 12 și 16 ani ar putea începe în România în prima săptămână a lunii iunie. Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță a declarat joi seara că imunizarea acestora se va face cu vaccinul Pfizer.

România este gata să înceapă vaccinarea copiilor de peste 12 ani. Dacă vaccinul Pfizer pentru copii va fi aprobat în Uniunea Europeană, imunizarea ar putea începe din prima săptămână a lunii iunie.

Administrarea vaccinului se va putea face în cabinetele medicilor de familie, iar consimțământul îl va da părintele sau aparținătorul.

Potrivit coordonatorului campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, activitatea se va desfășura obișnuit, ca și până acum.

„Sunt detalii organizatorice pe care le vom stabili cu pediatri, vom vedea dacă este necesar să asigurăm alte resurse în cabinete. Nu anticipez că va fi nevoie să modificăm schema de personal pentru grupa de vârstă 12-15 ani”, a spus Valeriu Gheorghiță.

Pfizer este unul dintre producătorii de vaccinuri care testează vaccinurile anti-Covid pe copii. Scopul vaccinării acestora este în special,  de a menține școlile deschise, de a reduce răspândirea coronavirusului în comunitate și de a proteja copiii vulnerabili.