Le-a prezentat polițiștilor un permis emis în afara țării. Oamenii legii cred că este FALS

806

Un bărbat din Deveselu este cercetat de către polițiștii olteni, după ce le-a prezentat rutieriștilor un permis care a ridicat suspiciuni de fals. Documentul a fost emis în afara țării.

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Caracal au depistat ieri, 25 mai, în trafic un bărbat, de 44 de ani, din comuna Deveselu, în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului și le-a prezentat un permis de conducere emis în afara statului Român.

,,În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere, existând suspiciunea că permisul prezentat este fals”, declară subcomisar de poliție Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.

Acum, olteanul este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.