Deputatul Marius Iancu: Salariul minim să se acorde numai persoanelor care nu au calificare

5715

Drepturile angajaților trebuie respectate, muncă trebuie plătită corect și specialiștii apreciați susține deputatul de Olt Marius Iancu. Social-democratul acuză practica patronilor de a-și plăti salariații cu minimul pe economie, chiar și pe aceia cu studii superioare și/sau mai multe calificări.

O treime din salariații din România este plătită cu minimul pe economie de către patroni, susține deputatul de Olt Marius Iancu.

,,Angajarea pe salariul minim a persoanelor cu una sau mai multe calificări este o practică frecventă pe piața muncii din România și o formă de abuz a patronilor care plătesc cu bani puțini angajați cu studii superioare care au chiar mai multe calificări. Iar cifrele arată această realitate! 1,7 milioane de persoane sunt angajate pe salariul minim, 80% dintre aceastea au cel puțin o calificare. Adică, o treime din salariații din România câștigă 1347 lei. Acești bani le ajung numai pentru consumul zilnic și cu greu pot să mai plătească și rate și facturi,, declară parlamentarul oltean.

Deputatul PSD anunță o propunere legislativă care să schimbe această practică a patronilor.

,,În urma discuțiilor cu patronatele și sindicatele, PSD va depune, în Parlament, un proiect de lege pentru modificarea Codului Muncii – salariul minim să se acorde numai persoanelor care nu au calificare și să poată fi dat pe o perioadă determinată, între 12 și 24 de luni. Drepturile angajaților trebuie respectate, muncă trebuie plătită corect și specialiștii apreciati, în România! Numai așa putem avea SIGURANȚA UNUI TRAI MAI BUN!”, explică Marius Iancu pe pagina sa de socializare.