Compania de Apă Olt începe investițiile în orașul Balș: rețeaua de apă și canal reabilitată și extinsă pe zeci de km, noi stații de pompare

1046

Cu puțuri săpate din 1968, orașul Balș va beneficia de un proiect pe fonduri europene, derulat de Compania de Apă Olt prin Programul Operațional Infrastructură Mare. Contractul de lucrări privind extinderea și reabilitatea a zeci de km de rețea, construirea de stații noi de pompare și reabilitarea celor existente, a fost semnat la finele săptămânii trecute.

Compania de Apă Olt va demara lucrările de extindere și reabilitare a rețelelor de apă și canalizare din orașul Balș.

,,Contractul de Lucrări „Extinderea și reabilitarea rețelelor de alimentare cu apă și apă uzată în aglomerarea Balș”, din cadrul proiectului „Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată din județul Olt, în perioada 2014-2020” a fost semnat în data de 07.05.2021. În cadrul acestui proiect, Compania de Apă Olt va realiza următoarele investiții: Reabilitare rețea de apă potabilă: 17,54 km; Extindere rețea de apă potabilă: 5,81 km; Reabilitare rețea de canal: 8,11 km; Extindere rețea de canal: 4,52 km; Stații de pompare apă uzată noi: 11; Stații de pompare apa uzată reabilitate: 6.”, transmite CAO.

Licitația a fost câștigată de S.C. CONDOR PĂDURARU S.R.L, valoarea contractului fiind de 49.458.162,00 lei fără TVA.  85% din valoare reprezintă finanțare nerambursabilă de la Uniunea Europeana,13% constituie co-finanțare națională și 2% constituie co-finanțare Buget Local. Durata de execuție a contractului este de 39 luni.

” În 2017, atunci când ne-a fost delegat serviciul public de alimentare cu apă și canalizare al orașului Balș, unul foarte vechi și neperformant, am promis că îl vom extinde și reabilita cu fonduri europene. Acum putem vorbi de începerea acestor investiții de care comunitatea din Balș are atâta nevoie. Vom îmbunătăți calitatea apei distribuite și vom elimina disconfortul cauzat de turbiditatea crescută și lipsa presiunii. Mă bucur că, în acest fel, putem contribui și noi la dezvoltarea acestui oraș aflat în continuă schimbare. Compania de Apă Olt este parte din fiecare comunitate”, a declarat Cătălin Ușurelu, director general Compania de Apă Olt.

Deși are o rețea de apă foarte veche, de peste cicni decenii, în ultimii 30 de ani, până la preluarea serviciului public de alimentare cu apă și canalizare de către Compania de Apă Olt, nu s-au realizat lucrări majore de reabilitare și extindere.

Pe aceeași temă:

Rotea: ,,Fiecare locuință din Balș trebuie să aibă acces la rețeaua de utilități publice!”. Străzile unde vor ajunge apa și canalizarea