Imaginea cu bărbatul care ar racola fetițe la locul de joacă în Slatina, virală pe rețele de socializare

1750

Imaginea unui bărbat despre care internauții susțin că ar fi cel care a încercat să racoleze o fetiță de 8 ani de la un loc de joacă din Slatina a devenit virală pe rețelele de socializare. Poliția încă nu l-a identificat pe individ.

Este alertă printre părinții de fetițe din Slatina după ce un bărbat a încercat zilele trecute să racoleze o fetiță de opt ani dintr-un loc de joacă. Mama fetiței a povestit pe o rețea de socializare că un bărbat în vârstă de aproximativ 40 de ani a intrat în vorbă cu copila și a convins-o să meargă cu el, păcălind-o că este în căutarea unei cunoştinţe dintr-un bloc din apropierea locului de joacă. Copila nu a fost agresată, intervenind sora acesteia, care o supraveghea de la geamul locuinței aflate în apropiere.

Individul este căutat de către poliție, care a stabilit cum arată bărbatul de pe camerele de supraveghere din apropiere, nefiind însă stabilită până acum și identitatea lui.

Până ce oamenii legii vor face lumină în acest caz, stabilind intențiile bărbatului, imaginea cu acesta a devenit virală pe rețelele de socializare.

,,De pe camerele de supraveghere reiese ca acest individ intra in discutii cu fetitele de la locul de joaca. Acest lucru il face suspect. Daca cineva il cunoaste si poate sa ajute cu informatii edificatoare este extrem de important SHARE, SHARE SHARE!!!,, este atenționarea postată pe facebook.