Începe vaccinarea cu serul Johnson & Johnson

145

Coordonatorul campaniei de vaccinare Valeriu Gheorghiță declarat astăzi că vaccinul de la compania Johnson&Johnson va ajunge începând cu săptămâna viitoare în centrele de vaccinare, dar și în cabinetele medicilor de familie.

Agenția Europeană a Medicamentului a dat undă verde în ceea ce privește continuarea vaccinării cu serul produs de Johnson&Jhonson. Prin urmare, medicul coordonator Valeriu Gheorghiță a anunțat că vaccinul va ajunge în centrele de vaccinare din țară de săptămâna următoare. „Foarte probabil vor fi folosite în centre drive, centre mobile și pot să fie alocate și către medicii de familie”, a declarat Gheorghiță.

Vaccinul a fost supus ieri unei evaluări de farmaco-vigilență, iar reprezentanții EMA au transmis că beneficiile depășesc riscurile.

„Așteptăm comunicat de la Johnson & Johnson în ce privește următoarele livrări de doze, tocmai pentru a avea o predictibilitate și pentru a vedea cum le folosim, dar categoric de săptămâna viitoare ele vor fi puse în centre. Foarte probabil vor fi folosite în centre drive, centre mobile și pot să fie alocate și către medicii de familie. Va fi mult ușurat procesul de vaccinare, pentru că va fi o singură doză”, a spus Valeriu Gheorghiță

60.000 de doze de vaccin au ajuns săptămâna trecută în România, fiind stocate în depozit. Ulterior gigantul farmaceutic a anunțat suspendarea distribuirii acestuia în Uniunea Europeană după ce s-a tras un semnal de alarmă privind apariția cheagurilor de sânge după vaccinare.