Angajații societăților din Olt, vaccinați FĂRĂ programare în platformă

427

Autoritățile oltene au decis azi facilitarea vaccinării angajaților care lucrează în domeniul privat. Aceștia se vor putea imuniza anti-covid fără programare în platforma guvernamentală. Serul folosit va fi cel de la AstraZeneca.

Prefectura Olt a organizat ieri o ședință de lucru cu reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică Olt și ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt, în vederea organizării campaniei specifice de vaccinare a angajaților operatorilor economici de pe raza județului Olt, fără programare în platfoma de programări. Astfel, va fi facilitată imunizarea angajaților din domeniul privat, cu vaccinul AstraZeneca.

,,Comitetul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției Olt va informa toți operatorii economici din județ cu privire la posibilitatea de vaccinare pentru toți angajații. Astfel, în ceea ce privește operatorii economici care au angajat personal medico-sanitar propriu își organizează acțiunea de vaccinare în sediile proprii, personalul medico-sanitar propriu se va constitui în echipe mobile ce vor fi arondate unui centru fix de vaccinare. În ceea ce privește operatorii economici care nu au personal medico-sanitar propriu suficient, vor organiza acțiunea de vaccinare în spațiile proprii și vor fi sprijiniți de către Direcția de Sănătate Publică Olt prin echipe mobile de vaccinare. Operatorii economici cu un număr de angajați mai mic de 100, vor întocmi liste cu persoanele care doresc vaccinarea și le vor înainta Direcției de Sănătate Publică Olt în vederea planificării acestora într-un centru de vaccinare fix. DSP Olt va comunica operatorului economic datele de prezentare la centrul fix de vaccinare.”, explică procedura vaccinării prefectul de Olt Florin Homorean.

Planificarea în vederea vaccinării se va realiza de către DSP Olt în colaborare cu conducerile societăților. Listele cu persoanele care dores imunizarea trebuie transmise de către angajatori până pe 21 aprilie.