Slătinean, găsit SPÂNZURAT în garaj

2154
Imagine cu caracter ilustrativ

Trupul neînsufleţit al unui bărbat din Slatina a fost găsit de cumnatul acestuia azi. Bărbatul atârna într-un ştreang în garajul locuinţei.

Un bărbat din Slatina, cartierul Satu Nou, a fost găsit azi fără suflare în locuinţă. Medicii legişti vor stabili cauza morţii, primele cercetări, nefiind urme vizibile de violenţă, indicând faptul că bărbatul s-a sinucis prin spânzurare aseară. ,, La data de 12 aprilie a.c., Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat prin SNUAU 112 despre faptul că un bărbat ar fi fost găsit spânzurat la adresa de domiciliu. Echipa operativă din cadrul Poliției Municipiului Slatina,  formată din polițiști de investigații criminale și criminalist, s-a deplasat de îndată la adresa indicată.La fața locului a fost găsit trupul neînsuflețit al unui bărbat, de 54 de ani, din localitate. Cadavrul nu prezintă urme vizibile de violență, cu excepția șanțului din jurul gâtului,  specific spânzurării. Acesta a fost depus la morga în vederea efectuării necropsiei.”, declară Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea situației de fapt.