Razie în trafic: Peste 1600 de amenzi și 188 de permise reținute în Olt

123

Peste 1.600 de sancțiuni contravenționale au aplicat săptămâna trecută polițiștii rutieri și cei de ordine publică în urma acțiunilor desfășurate pe raza județului Olt. Dintre acestea,  aproape 1.300 de amenzi au fost date pentru încălcarea normelor privind circulația pe drumurile publice. Totodată, au fost reținute 188 de permise de conducere.

În perioada 5-11 aprilie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au acționat pentru combaterea cauze generatoare de accidente rutiere, în vederea creșterii siguranței rutiere pe drumurile publice din județul Olt. La acțiune au participat și polițiștii de ordine publică. Sancțiunile au curs atât pentru șoferi, cât și pentru pietoni, bicicliști sau căruțași.

,,În urma activităților desfășurate, polițiștii rutieri și cei de ordine publică au aplicat 1.615 sancțiuni contravenționale, dintre care 1.284 pentru nerespectarea legislației rutiere. Polițiștii rutieri au depistat în trafic 303 conducători auto care au încălcat regimul legal de viteză, fiind sancționați contravențional pentru încălcarea prevederilor Ordonanței de Urgență nr 195 din 2002, privind circulația pe drumurile publice.Totodată, 30 de pietoni, 64 de bicicliști și 20 de căruțași au fost sancționați contravențional pentru indisciplină manifestată pe drumurile publice.,  arată Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.

Au fost reținute 188 de permise de conducere, în vederea suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice. Dintre acestea, 82 au fost reținute pentru depășirea vitezei legale pe un sector de drum cu mai mult de 50 km/ h, 33 pentru conducerea unui vehicul după consumul de băuturi alcoolice, 26 pentru depășiri neregulamentare și 23 pentru neacordarea de prioritate pietonilor. De asemenea, polițiștii au retras 43 certificate de înmatriculare.

Cu dosare enale s-au ales 26 de olteni, dintre care 14 pentru conducerea sub influența alcoolului sau altor substanțe și 8 pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere.