AMENZI usturătoare pentru nerespectarea restricțiilor anti-COVID

399

Oamenii legii au verificat, în ultimele 24 de ore, zonele aglomerate, baruri, terase, restaurante dar şi mijloacele de transport în comun, cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind limitarea și prevenirea răspândirii virusului Sars-Cov-2. La activităţile de verificare desfășurate au participat peste 200 de forţe de ordine, fiind verificate 88 de societăți comerciale, precum şi 70 mijloace de transport persoane. Totodată, au fost legitimate aproximativ 1.300 de persoane.

Acțiune în forță a polițiștilor și jandarmi pentru a determina respectarea de către olteni a măsurilor restrictive de prevenire a răspândirii noului coronavirus. Sutele de forțe de ordine au verificat peste 150 de societăți comerciale și mijloace de transport în comun, dar și 1300 de persoane. În urma neregulilor constatate au fost aplicate zeci de sancțiuni a căror valoare cumulată se ridică la 19.000 lei.

,,Pentru abaterile constatate au fost aplicate 76 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.55/2020, în valoarea totală de 19.000 de lei, dintre acestea 74 au fost pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală, în valoare de 17.500 de lei și 2 pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea, în valoare de 1.500 de lei. ” se arată într-un comunicat de presă al IPJ Olt.