Medic de la Urgențe, condamnat pentru ucidere din culpă

415

Un medic UPU a fost condamnat pentru ucidere din culpă, după ce pacienta a făcut şoc anafilactic din cauza unui medicament la care era alergică.

La patru ani de când a pierdut un pacient, un medic de la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgență Vâlcea a fost condamnat pentru ucidere din culpă. Medicul a primit o pedeapsă cu închisoarea de doi ani şi patru luni, cu suspendare, şi muncă în folosul comunităţii. Totodată, ea va trebuie să dea și 125.000 de euro despăgubiri familiei victimei. Sentinţa nu este definitivă.
Dr. Claudia Niță i-a administrat în 2017 unei paciente Algifen, deși în fișa de internare a acestuia scria foarte clar că este alergică la Agocalmin, medicament care conține ca substanță activă metamizolul sodic. În consecință, femeia a intrat în șoc anafilactic și la scurt timp a murit.