Sala Polivalentă Slatina, în ȘANTIER de 12 ani. Senatorul Siminica Mirea îl ia la întrebări pe ministrul Cseke

337

După 12 ani de la demararea construcției, Sala Polivalentă din Slatina este tot în șantier. Ieri, senatorul de Olt Siminica Mirea i-a adresat o întrebare privind continuarea lucrărilor  ministrului Dezvoltării Attila-Zoltán Cseke, ăn subordinea căruia  funcţionează Compania Națională de Investiții ce are în desfăşurare acest proiect.

Slatina se va putea mândri cu o sală polivalentă, însă finalizarea este așteptată de ani buni. Investiția, în valoare de 68 milioane lei, demarată în 2009, se află azi tot la stadiul de șantier, lucrările fiind stagnate după ce costructorul a intrat în insolvență. Proiectul inițiat de Primăria Slatina se află în custodia Companiei Naționale de Investiții, care a preluat lucrarea cu tot cu constructor. Demersurile repetate ale administrației municipale de a se continua lucrările au rămas fără răspuns. Lucrările au fost realizate în proporție de circa 70%, din proiect rămânând de executat acoperișul, instalațiile electrice și finisajele interioare.

Pentru finalizarea investiției se implică și senatorul de Olt Siminica Mirea. Parlamentarul social-democrat a adresta ieri o întrebare în plenul Senatului ministrului Dezvoltării. ,, Necesitatea continuării lucrărilor este obiectivă. Slatina are numeroase proiecte publice sportive, de anvergură națională, cum ar fi: handbal, atletism, baschet, volei, tenis de masă, tenis de câmp, judo… Din păcate, stadiul fizic al lucrărilor duce, în prezent, chiar la degradarea celor deja executate, prin lipsă de continuitate, prin neefectuarea etapelor fizice de montare a șarpantei. Considerând necesară implicarea ministrului în deblocarea lucrărilor la acest obiectiv, am formulat următoare întrebare, aşteptând un răspuns edificator şi constructiv: „Care este stadiul fizic al lucrărilor la Sala de Sport Multifuncțională din municipiul Slatina, județul Olt? Când va fi recepționată investiția?” Aştept cu mare interes răspunsul, pentru că slătinenii merită să intre în rând cu muncipiile reşedinţă de judeţ, care au astfel de edificiiʺ, a anunțat senatorul de Olt.

Sala Polivalentă Slatina va avea o suprafaţă de 8.000 de metri pătraţi şi o capacitate de 3.000 de locuri. Ea va găzdui competiţii sportive, dar și spaţii comerciale, birouri administrative şi săli de conferinţă. Construcția va beneficia de o parcare de 120 de locuri și o platformă de peste 1.000 de metri pătraţi ce va fi destinată organizării de concerte în aer liber.