Deputatul Chesnoiu acuză: Ministrul Oros ne vinde pământurile latifundiarilor străini

255

Modificarea Legii privind vânzarea terenurilor, abia aprobată vara trecută, va favoriza specula cu terenuri extravilane în avantajul străinilor cu bani, acuză deputatul de Olt Adrian Chesnoiu.

Legea vânzării terenurilor agricole 2020 a fost promulgată de președintele Iohannis vara trecută. Principala prevedere din acest proiect este stabilirea interdicției către cetățenii străini care doresc să cumpere terenuri în România. Printre cei trei inițiatori ai legii s-a numărat și deputatul de Olt în legislatura trecută Alexandru Stănescu, președinte al Comisiei de Agricultură din Camera Deputaților. Cum guvernanții pregătesc schimbarea legii, noul președinte al Comisiei de Agricultură, tot un deputat de Olt, acuză faptul că va fi favorizată astfel specula cu terenuri extravilane în avantajul străinilor cu bani.

,,Noua propunere a coaliției PNL – USR+ va face mult mai dificilă achiziția de terenuri de către tinerii români care vor să facă agricultură, de către fermierii care desfășoară activitatea agricolă în România și de către cei care locuiesc efectiv pe teritoriul țării, produc hrană pentru români și nu achiziționează teren doar pentru speculă. Sub forma actuală promovată de Coaliția de Dreapta, Legea 175/2020 va fi golită de conținut, favorizând specula cu terenuri extravilane în avantajul străinilor cu bani, subvenționați de guvernele acestora, precum și a fondurilor de investiții finanțate din străinătate.,, acuză deputatul Adrian Chesnoiu.

Parlamentarul oltean explică și care vor fi rezultatele noii legi: ,,arendașii care lucrează terenurile agricole și produc hrana nu mai sunt preemptori de rang II, ci devin de rang III; în principal vor fi afectați tinerii fermieri, care devin preemptori de rang V, și nu de rang IV cum e acum în legea 175/2020; Sunt eliminați definitiv din ordinea de preempțiune (preemptori de rang V) Academia de Științe Agricole – ASAS și Stațiunile de Cercetare Agricolă. (art. 4 alin.1 lit e) din Legea PSD); Eliminarea obligației de a nu vinde terenul agricol achiziționat timp de 8 ani, în caz contrar impozitarea va fi de 80%;Eliminarea unor condiții puse la cumpărare pentru persoane fizice sau juridice, în special străini (domiciliu, reședință, desfășurarea activității agricole pe teritoriul României),,.