Zeci de migranți din Afganistan, Pakistan, Tunisia şi Maroc, prinși încercând să treacă granița

118
foto: arhivă

Ascunși în camioane de marfă printre semințe de floarea-soarelui, printre piese auto sau profile de aluminiu, ori mergând pe jos pe câmp, zeci de migranţi din Afganistan, Pakistan, Tunisia şi Maroc au fost prinşi de către poliţiştii de frontieră arădeni, în ultimele 24 de ore, când încercau să iasă din ţară.

Poliţia de Frontieră Arad a transmis că într-un camion condus de un bulgar, verificat la ieşirea din ţară prin Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac I, cu fost găsiţi nouă străini din Afganistan şi Pakistan şi au vârste cuprinse între 16 şi 31 de ani. Aceştia erau ascunşi printre saci cu seminţe de floarea-soarelui transportate pe ruta Bulgaria – Germania.
În PTF Nădlac II, într-un camion condus tot de un bulgar, care transporta piese auto în Germania, au fost găsiţi patru copii afgani, cu vârste cuprinse între 12 şi 16 ani, solicitanţi de azil în ţara noastră.

Şi poliţiştii de frontieră de la PTF Vărşand au descoperit, într-un TIR condus de un grec ce transporta profile de aluminiu în Olanda, şase afgani cu vârste cuprinse între 16 şi 21 de ani, solicitanţi de azil în România.

De asemenea, în zona oraşului Nădlac, poliţiştii de frontieră au observat, la aproximativ 200 de metri de linia de frontieră, zece persoane care se deplasau pe jos. În urma cercetărilor a fost stabilit faptul că sunt cetăţeni din Afganistan, Tunisia şi Maroc cu vârste cuprinse între 14 şi 29 de ani.

În toate cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări