Senatorul Voiculescu, demers cu succes alături de colegii parlamentari liberali pentru a conecta Oltenia la rețeaua rutieră europeană de transport

615

Guvernul României a luat vineri decizia să finanțeze cu 20 milioane lei demararea unui proiect de infrastructură important pentru regiunea Oltenia: culoarul rutier Lugoj- Drobeta Turnu Severin – Craiova-Calafat, culoar care va lega Oltenia de Banat și de Europa Centrală. Demersul vine în urma solicitărilor tuturor parlamentarilor liberali din Oltenia, printre care și Liviu Voiculescu, liderul liberalilor din Olt.

,,Am semnat împreună cu toți parlamentarii PNL din Oltenia o scrisoare prin care am solicitat finanțarea proiectului rutier Calafat-Craiova-Drobeta Turnu Severin-Lugoj,, declară senatorul de Olt Liviu Voiculescu, președintele PNL Olt. Demersul este unul exprem de important pentru Oltenia, regiunea urmând a fi astfel poziționată pe coridorul de conectivitate Oltenia-Banat care se suprapune coridorului european Orient East-Med care unește Europa Centrală cu porturi de la Marea Nordului, Marea Baltică, Marea Neagră și Marea Mediterană.

În urma demersului parlamentarilor liberali, Guvernul a aprobat finanțarea studiului de fezabilitate a acestui proiect de infrastructură.

Viitorul drum expres între Craiova şi Lugoj va face legătura cu Coridorul IV, dar va asigura și facilităţi suplimentare de transport privind capacitatea de navigabilitate a Dunării.