Femeie din Olt în ȘOC ANAFILACTIC după vaccinarea cu AstraZeneca

541

Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 a informat că o femeie din județul Olt a dezvoltat o reacție alergică de tip șoc anafilactic după vaccinarea anti-covid. Aceasta este prima reacție severă înregistrată în județul Olt, până acum fiind raportate 22 de reacții comune și minore.

,,La data de 21 februarie, într-un centru de vaccinare din județul Olt, o persoană în vârsta de 46 de ani, de sex feminin, a dezvoltat o reacție severă post vaccinare, de tip anafilactic. Aceasta s-a prezentat pentru primirea primei doze de vaccin de la AstraZeneca, iar în aproximativ 10 minute după administrarea vaccinului a dezvoltat o reacție alergică cu criterii de șoc anafilactic. Menționăm că pacienta nu era cunoscută cu istoric de reacții alergice. Personalul medical aflat în centrul de vaccinare i-a acordat de urgență îngrijirile medicale de specialitate, conform procedurilor existente, cu ameliorarea rapidă a stării clinice. Ulterior, a fost solicitat serviciul de urgență în vederea transportării acesteia la unitatea spitalicească din muncipiul Slatina pentru primirea îngrijirilor medicale suplimentare. La acest moment, starea persoanei este bună, însă va rămâne sub supraveghere medicală, conform recomandărilor de specialitate,, a transmis Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19.

De la debutul campaniei de vaccinare anti-Covid -19, la nivelul județului Olt au fost repartizate 21.154 doze de vaccin,  care au fost distribuite centrelor de vaccinare- Pfizer BioNTech 17.624 doze,  vaccin   Moderna  1.230 doze și vaccin   AstraZeneca  2.300 doze. Au fost vaccinați 20.124 olteni, fiind raportate 20  reacții generale- etapa I și 2  reacții adverse- etapa a-II –a .