Circa 500 de elevi din Olt au participat sâmbătă la prima ediție a Olimpiadei Naționale Gazeta Matematică

303

Organizată de către Societatea de Științe Matematice din România, al cărui vicepreședinte este unul dintre cei mai buni profesori de matematică din țară- Marius Perianu, profesor la CN Ion Minulescu Slatina, responsabil cu coordonarea testelor, Olimpiada Națională Gazeta Matematică 2020- 2021 a adus în competiție în Olt, la prima etapă, circa 500 de elevi.

Deși majoritatea competițiilor din acest an școlar au fost suspendate, în contextul pandemiei de coronavirus, Societatea de Științe Matematice a decis organizarea Olimpiadei Naționale Gazeta Matematică 2020- 2021 online în primele două etape și cu prezența fizică la etapa națională, dintre cei mai buni matematicieni urmând a fi stabiliți elevii calificați la probele de baraj pentru alcătuirea loturilor naționale de matematică. Etapa pe școală constă în teste grilă la fiecare clasă, cu 20-24 de întrebări cu răspuns unic, iar datele de desfășurare au fost lăsate la alegerea profesorilor, dintre 20 și 27 februarie. În județul Olt, prima etapă s-a organizat sâmbătă și s-a bucurat de numeroși participanți.

,,La nivelul județului Olt, au participat aproximativ 500 de elevi, din 35 de școli, atât din mediul urban cât și din mediul rural. Organizarea concursului a fost asigurată de Filiala Olt a SSM, iar în desfășurarea concursului au fost implicați peste 100 de profesori din întreg județul. Subiectele au fost elaborate împreună cu Filialele Mehedinți și Vâlcea ale Societății de Științe Matematice.  Felicitări elevilor participanți și profesorilor pregătitori! Succes la a doua etapă (20 martie)!,, a transmis Marius Perianu, profesor de matematică la Colegiul Național Ion Minulescu Slatina, vicepreședinte SSMR, responsabil cu coordonarea testelor și membru al Comitetului Științific și al Comitetului de Organizare ale olimpiadei.

Se vor califica elevii care realizează cel puțin 75% din punctaj. Etapa locală se va desfășura tot online, la data de 20 martie, pe platforma Naţională a Olimpiadei. La etapa națională vor participa doar elevii claselor VII-XII. Elevii din clasele a V-a și a VI-a vor fi premiaţi la nivel naţional de SSMR după rezultatele obţinute la etapa a II-a. Filialele pot organiza independent etapa finală pentru a V-a și a VI-a, tot online, dar la nivel local.

Etapa a III-a se va desfășura cu participare fizică efectivă în centre universitare (București, Baia-Mare, Iași, Brașov, Timișoara, Craiova, Constanța) la mijlocul lunii aprilie. Proba va consta în 4 probleme, după formatul obișnuit al olimpiadelor naționale.

În funcție de rezultatele de la faza finală, aproximativ 40 de elevi de la clasele IX-XII și 30 de la clasele VII-VIII (eventual și clasa a IX-a, în funcție de vârstă) vor participa la București la două teste de calificare pentru alcătuirea loturilor naționale. Comitetul Ştiințific va putea decide acordarea de wild-carduri, pentru maximum 10 elevi care nu au obținut calificarea dar au obținut medalii la ultimele două ediții ale Olimpiadelor Internaționale sau Balcaniadelor.