Olt: Masca, la control! 230 de forțe de ordine au verificat zonele aglomerate, centrele comerciale şi transportul în comun

259

O nouă zi, o nouă razie în Olt pe respectarea măsurilor anti-covid, soldată cu zeci de amenzi. Și în ultimele 24 de ore, pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul coronavirus, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Olt, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Direcției de Sănătate Publică, Direcţiei Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor au intensificat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Peste 230 forţe de ordine au verificat zonele aglomerate, centrele comerciale dar şi mijloacele de transport în comun, scopul vizat fiind limitarea și prevenirea răspândirii virusului Sars-Cov-2. Au fost verificate 92 de societăți comerciale, precum şi 74 de mijloace de transport persoane. Totodată, au fost legitimate aproximativ 1.200 de persoane.
,,Pentru abaterile constatate au fost aplicate 81 de sancţiuni contravenţionale, în valoarea totală de 9.500 de lei, dintre care 79 pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală în valoare de 9.500 de lei si 2 pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera cirulație sanctionate cu avertisment. Recomandăm tuturor cetăţenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție și să nu se expună la riscuri.,, transmite IPJ Olt.