În noiembrie anul trecut, cei circa 5700 de locuitori ai orașului Potcoava au rămas fără asistență medicală de familie după ce dr. Alexandra Țenescu a fost răpusă de coronavirus, iar dispensarul din localitate a fost închis, și celălalt medic a fost confirmat cu coronavirus și internat la Spitalul Caracal, iar asistenta medicală a dr. Țenescu a intrat în izolare. Ieri, locuitorii orașului au primit vestea venirii la Potcoava a unui nou medic de familie tânăr.
,,Dragi pacienți, avem o veste bună, mult așteptată! Suntem foarte aproape de momentul deschiderii Cabinetului de medicină de familie, din cadrul Dispensarului Medical Potcoava. Va anunțăm că puteți face programări la numărul de telefon 0741133043. Deschiderea oficială va avea loc în data de 8 februarie. Vă așteptăm cu drag!ʺ, este anunțul făcut de dr. Valeria Secu.
Anunțul dr. Secu era așteptat de către localnici, după ce spre finele anului trecut au pierdut-o pe dr. Alexandra Țenescu, în vârstă de 65 de ani, care a îngrijit orașul vreme de 30 de ani. Medicul de familie a decedat pe un pat de spital la București, în urma infecției cu COVID-19.
Dr. Valeria Secu a absolvit Facultatea de Medicină Generală „Victor Papilian” din Sibiu, în anul 2014, iar în anul 2018 a terminat specialitatea de Medicină de Familie, tot la Sibiu.
De mai bine de doi ani, Primăria Potcoava mai are un post vacant de medic de familie pe care nimeni n-a fost interesat să-l ocupe.