Miniștrii celor 27 de state membre au păreri împărțite despre existența certificatelor de vaccinare. Ministrul de externe al Greciei, Kyriakos Mitsotakis, a propus ideea unui certificat european de vaccinare, care să permită deținătorilor să reia călătoriile transfrontaliere care au fost grav afectate de pandemie și astfel, să ajute la revitalizarea turismului. Totodată, ministrul german de externe, Heiko Maas, a susținut că persoanele vaccine ar trebui să revină curând în restaurante și cinematografe, în timp ce alți miniștri au criticat acest punct de vedere.
În replică, vicepreședintele Comisiei Europene, Maros Sefcovic, a declarat că este foarte important să se sublinieze faptul că vaccinarea este voluntară și astfel fiecare alege dacă vrea sau nu să fie vaccinat. De asemenea, a mai adăugat că persoanele care nu pot sau nu doresc să se vaccineze nu ar trebui să aibă drepturi limitate.
Cu toate acestea, vaccinarea ar putea deveni o condiție pentru călătorie, la fel cum este în momentul de față cu testele Covid.
„Vor exista diferite opțiuni pentru modul în care ne ocupăm de călătorie, s-ar putea adăuga posibilitatea certificatului electronic de vaccinare”, a mai spus președintele Comisiei Europene.
Pentru moment, UE lucrează pentru a se asigura că datele privind vaccinarea pot fi colectate electronic într-o formă comună.