Agitație mare în mediul școlar! Profesorii se pregătesc să încheie mediile elevilor pe primul semestru. Din păcate, în cazul a peste 1000 de elevi, acest lucru nu este posibil. Elevii în cauză nu au participat la lecțiile online din motive care țin de lipsa dispozitivelor sau a semnalului la internet. Șefii educației au decis ca pentru aceștia să amâne încheierea mediilor în semestrul următor, după ce dascălii vor reuși să le predea materia și să-i evalueze în cadrul orelor remediale.