Ninsori abundente cu strat consistent de zăpadă anunțate pentru Olt, vânt și polei

1519

Meteorologii anunță pentru sudul țării precipitații mai ales sub formă de ninsoare, în general moderate cantitativ; intensificări temporare ale vântului, polei.

ANM anunță ninsori abundente, cu strat consistent de zăpadă, infoemarea meteorologică fiind valabilă pentru intervalul 09 ianuarie, ora 23:00 – 12 ianuarie, ora 06:00.

,, În intervalul menționat, în jumătatea de sud a țării precipitațiile se vor extinde treptat și se vor acumula cantități, local de peste 20…30 l/mp. Va ninge pe arii mai extinse și însemnat cantitativ, în special în noaptea de duminică spre luni (10/11 ianuarie) și pe parcursul zilei de luni (11 ianuarie) când se va depune strat de zăpadă, local consistent. Vor fi și intervale cu ploaie și lapoviță și se va forma polei. Din dimineața zilei de luni (11 ianuarie) vântul se va intensifica treptat, local vor fi rafale de 40…50 km/h, iar la munte, la altitudini de peste 1700 m se vor depăși 60 …70 km/h și va fi viscol. Notă: Probabilitatea de apariție a intervalelor de timp cu precipitații va fi ridicată pe aproape întreg parcursul săptămânii viitoare, iar din a doua parte a acesteia vremea va deveni mai rece decât în mod normal la această dată.,, a anunțat Administrația Națională de Meteorologie.