Noii aleși ai Oltului în Parlament depun azi jurământul

100

Parlamentul se reuneşte astăzi, la convocarea preşedintelui. Noii aleși vor depune jurământul. Oltul trimite în Parlament pentru mandatul 2020- 2024 un număr de 6 deputați și 3 senatori.

Noii parlamentari își încep azi mandatele. Cele două Camere ale Parlamentului ales în urma scrutinului din 6 decembrie se întrunesc astăzi de la ora 12:00, în şedinţe separate de deschidere a legislaturii 2020-2024, la convocarea preşedintelui Klaus Iohannis.

Vor fi constituite comisiile de validare, iar deputaţii şi senatorii ale căror mandate au fost validate vor depune jurământul. Reprezentanții Oltului în noul Parlament sunt: senatorii Paul Stănescu (PSD), Siminica Mirea (PSD) și Liviu Voiculescu (PNL) și deputații Marius Iancu (PSD), Gigel Știrbu (PNL), Cătălin Grecu (PSD), Florin Barbu (PSD), Adrian Chesnoiu (PSD) și Emil Albotă (PSD).

Parlamentul României este format din 466 de parlamentari – 330 de deputaţi şi 136 de senatori.