Este doliu în politica și administrația județeană! Consilierul județean Niculae Florea a decedat, fiind răpus de coronavirus. Era unul dintre cei mai vechi liberali ai filialei Olt a Partidului Național Liberal.
Anunțul a fost făcut cu puțin timp în urmă de către președintele PNL Olt, senatorul Liviu Voiculescu.
,,Cu regret anunțăm dispariția colegului nostru, consilierul județean Niculae Florea, răpus în această dimineața de acest virus necruțător. Dumnezeu Să te Odihnească, prieten drag !,, a postat Voiculescu pe pagina de socializare.
Liberalul era infectat cu coronavirus și a încetat din viaţă la Spitalul „Matei Balş” din București, unde era internat. Avea 59 de ani.