Polițist de frontieră, cu gâtul tăiat cu flexul, pe fondul unei depresii declanșate de COVID-19

635

Covid-19 afectează persoanele infectate chiar și după ce s-au vindecat, avertizează specialiștii.  Un poliţist de frontieră din Berezeni a fost găsit, ieri, mort în propria locuinţă, având gâtul tăiat cu flexul. Potrivit anchetatorilor, bărbatul de 43 de ani și-ar fi pus capăt zilelor. Acesta fusese diagnosticat cu COVID-19, se vindecase, însă în urma bolii a rămas cu o depresie profundă și se afla sub tratament medicamentos.

Un poliţist de frontieră din cadrul Sectorului de Poliţie de Frontieră Berezeni, în vârstă de 43 de ani, care se vindecase de coronavirus, însă în urma bolii a intrat într-o depresie profundă, a fost găsit mort în locuință. Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Vaslui au deschis o anchetă, în urma cercetărilor efectuate anunțând  că ”nu sunt suspiciuni în privinţa decesului” conturându-se ipoteza sinuciderii.

Văzând că nu răspunde la uşă, membrii familiei au intrat în casă și l-au găsit pe bărbat într-o baltă de sânge, pe pat, prezentând o plagă tăiată la nivelul gâtului. Alături de el era căzut pe podea un flex, care se afla încă în stare de funcţiune. Cadrele medicale sosite la faţa locului n-au putut decât să constatate decesul agentului.