O nouă bursă Alexandrion pentru cel mai bun absolvent de gimnaziu al comunei Brâncoveni

150

Gala Naţională “Constantin Brâncoveanu” a păstrat și anul acesta tradiția acordării unei burse pentru cel mai bun elev al comunei care a dat țării pe domnul Țării Românești. Printre personalităţi din lumea ştiinţifică şi culturală premiate celei de-a VII-a ediții se numără și eleva Maria Adelina Popescu.

Născut în comuna olteană Brâncoveni, unde se păstrează încă vechea curte domnească, Constantin Brâncoveanu a fost domnul Țării Românești între anii 1688 și 1714, având una din cele mai lungi domnii din istoria principatelor române. La gala premiilor ce-i poartă numele domnitorului oltean sunt premiate anual valorile României contemporane. Alături de personalităţi din lumea ştiinţifică şi culturală, unul dintre premii, sub forma unei burse, este atribuit unui elev al școlii din comuna Brâncoveni, drept recunoaștere pentru rezultate deosebite la învățătură. Acesta este cadoul pe care angajații Fundației și ai Grupului i-l dăruiesc, an de an, fondatorului și președintelui Nawaf Salameh. Și anul acesta, premiată a fost o elevă din comuna olteană.

,,Fundația Alexandrion a înmânat diploma pentru cele mai bune rezultate la învățătură, obținute la evaluarea națională și în acest an pentru un elev al Școlii Gimnaziale “Voievod Brâncoveanu” pentru Gala Premiilor “Constantin Brâncoveanu” 2020. Este vorba de Popescu Maria Adelina, care a obținut media de 8,57 la evaluarea națională din acest an. Mulțumim doamnei director Oana Gresoiu, Fundației Alexandrion România și în mod special domnului Președinte Nawaf Salameh pentru aceste premii! Vă asigurăm de tot respectul tuturor cetățenilor comunei!,, a anunțat primarul Ion Cheroiu.