IMAGINI/ Accident la ieșirea din Balș spre Slatina. Șofer de 18 ani, încarcerat

704

Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme a avut loc azi, în jurul orei 13.00, la ieșirea din orașul Balș spre Slatina. Unul dintre șoferi a ajuns la spital.

Pompierii Gărzii Balș, cu o autospecială complexă pentru intervenție și descarcerare și un echipaj SMURD, au intervenit pe Drumul European 574, la ieșirea din orașul Balș spre Slatina, pentru acordarea îngrijirilor medicale victimelor unui accident rutier. La locul evenimentului a acționat și un echipaj cu medic de la Serviciul Județean de Ambulanță Olt.
,,În accident au fost implicate două autoturisme, în care se aflau doar șoferii.  În urma evenimentului, unul dintre șoferi, în vârstă de 18 ani, din orașul Balș, a rămas încarcerat.  Pompierii au acționat pentru extragerea victimei, concomitent cu acordarea îngrijirilor medicale. Pacientul a fost transportat la UPU Slatina, conștient, cu fractură la membrul inferior strâng, plagă tăiată la membrul inferior drept și traumatism cranio-cerebral.,, declară Alin Băsășteanu, purtătorul de cuvânt al ISU Olt.
Șoferul celuilalt autoturism nu prezenta urme de traumă și a refuzat transportul la spital