Vin ninsorile! ANM a emis informare meteo de vreme rece, lapoviță și ninsoare

2808

La finalul săptămânii, vremea va deveni rece pentru această dată, cu temperaturi minime negative în toate regiunile, atenționează meteorologii. ANM a emis o informare de vânt și ninsori.

Iarna își intră în drepturi, Administraţia Naţională de Meteorologie anunțând intensificări ale vântului, ninsori la munte dar și în alte zone ale țării, inclusiv Oltenia. Intervalul de valabilitate al informării meteo este 20 noiembrie, ora 12:00 – 21 noiembrie, ora 17:00
,,În intervalul menționat aria precipitațiilor va cuprinde cea mai mare parte a țării, începând cu regiunile nord-vestice, iar cantitățile de apă vor depăși pe arii restrânse 15…20 l/mp. În toate zonele de munte, treptat vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă, posibil mai consistent în Carpații Meridionali. Precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare se vor semnala și în Transilvania și local în zonele de deal din Moldova, Muntenia și Oltenia. Vântul se va intensifica în majoritatea regiunilor, în general, cu viteze de 40…50 km/h, iar la munte, în special în zona înaltă, rafalele vor depăși temporar 60…70 km/h, viscolind ninsoarea.,, anunță ANM.