Beți și fără permis, la volan pe drumurile publice din Olt

714

Polițiștii olteni au desfășurat aseară o amplă acțiune de depistare a conducătorilor auto care s-au urcat la volan după ce au consumat alcol sau a celor care au condus pe drumurile publice fără a avea permis. Cu această ocazie au fost constatate mai multe infracțiuni la regimul rutier, fiind întocmite dosare penale și reținute permise de conducere, dar și certificate de înmatriculare.

Seara trecută, în intervalul orar 18,00-02,00, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, au desfășurat o acțiune pe drumurile publice din județ pentru depistarea conducătorilor auto aflați sub influența băuturilor alcoolice. În acțiune au fost angrenate și efective ale Serviciului de Acțiuni Speciale Olt.

Cu această ocazie au fost constatate 11 infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice, au fost reținute 11 permise de conducere, dintre care 5 pentru conducerea unui vehicul având o alcoolemie sub 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat și au fost retrase 2 certificate de înmatriculare.

Potrivit polițșiștilor olteni, în jurul orelor 19.25, pe strada Ștefan Pîrșcoveanu, din comuna Pîrșcoveni, a fost depistat un bărbat de 43 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism având o concentrație alcoolică de 1,14 mg/l alcool pur în aerul expirat.În cauza a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

La ora 21.18, pe Drumul Județean 703B, din comuna Bărăști, a fost depistat un bărbat de 39 de ani, din județul Argeș, în timp ce conducea un autoturism având o concentrație alcoolică de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat.În cauza a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

O oră mai târziu, pe strada 1 Decembrie 1918, din municipiul Caracal, a fost depistat un bărbat de 48 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism și care a refuzat testarea alcoolscop și prelevarea e mostre biologice de sânge. În cauza a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

La scurt timp după miezul nopții, pe strada Balșului, din comuna Vulpeni, a fost depistat un tânăr  de 19 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism fără a poseda permisde conducere și având o concentrație alcoolică de 0,16 mg/l alcool pur în aerul expirat.În cauza a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.