Circulație noaptea DOAR cu declarație pe propria răspundere. Ce deplasări vor fi permise

1106

Începând de luni, România se întoarce la restricții mai drastice impuse pentru limitarea răspândirii coronavirusului. Printre măsurile propuse de CNSU, ce ar urma să fie decise prin hotărâre de Guvern, se numără și  interzicerea circulaţiei persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în intervalul orar 23.00 – 05.00.

Deplasarea în acest interval va fi permisă doar în următoarele situaţii, pe baza  legitimaţiei de serviciu, a adeverinţei eliberate de angajator sau a declaraţiei pe propria răspundere, în funcţie de situaţie:

– deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;

– deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;

– deplasări în afara localităţilor a persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane şi care pot fi dovedite prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;

– deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui membru de familie.

Declaraţia pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele şi prenumele, data naşterii, adresa locuinţei/gospodăriei/locului activităţii profesionale, motivul deplasării, data completării şi semnătura.

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă mai propune ca de luni masca să fie obligatorie pe tot teritoriul ţării cursurile în învăţământul preuniversitar să se desfăşoare online, reuniunile şi petrecerile publice sau private, în spaţii închise sau deschise, să fie interzise, magazinele să îşi închidă programul la ora 21;00, iar pieţele care se află în spaţii închise să îşi suspende activitatea, în timp ce cele din spaţii deschise îşi pot continua activitatea. Farmaciile, benzinăriile şi operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu îşi pot desfăşura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecţie sanitară. Măsurile ar urma să fie valabile 30 de zile.