Accident la Bobicești: trei persoane au ajuns la spital, printre care o minoră

1756

Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme a avut loc azi pe raza comunei Bobicești, victime fiind trei persoane.

Pompierii Gărzii Balș, cu o autospecială complexă pentru intervenție și descarcerare și un echipaj SMURD, au intervenit la intersecția Drumului European 574 cu Drumul Județean 644, în zona localității Bobicești, pentru acordarea îngrijirilor medicale victimelor unui accident rutier. La fața locului au acționat și două echipaje de la Serviciul Județean de Ambulanță Olt.
În accident au fost implicate două autoturisme, în care se aflau patru persoane.
,,Paramedicii SMURD au asistat la locul evenimentului toate cele patru persoane, trei dintre acestea fiind transportate la spital. Echipajul SMURD a transportat la UPU Slatina o minoră, în vârstă de 17 ani, din localitatea Șopârlița, cu dureri la maxilar, șold, membrul inferior drept și dureri lombare.  Tot la UPU Slatina a fost transportat și șoferul unuia dintre autoturismele implicate în accident, în vârstă de 26 de ani, cu dureri lombare și dureri de șold. De asemenea, un bărbat, în vârstă de 90 de ani, cu dureri în zona cervicală și dureri toracice.,, declară Alin Băsășteanu, purtătorul de cuvânt al ISU Olt.

Pompierii au acționat și pentru spălarea carosabilului de resturile rămase pe carosabil în urma evenimentului.